Curiozități despre dinți

Știai că zâmbetul este cartea de vizită a unei persoane?

Dar și cel mai important accesoriu pe care îl putem purta zilnic. Ți-am pregătit de această dată o listă cu 12 curiozități despre dinți, zâmbet și igienă orală. Poate sunt lucruri mai puțin cunoscute de tine, dar foarte interesant de știut.

  1. Fiecare dentiție este diferită. La fel ca și amprentele, dinții noștri sunt unici la fiecare peroană în parte.
  2. Unul dintre 2000 de bebeluși se naște cu dinți. La fel cum unii copii se nasc cu păr, sunt câteva cazuri în care aceștia se nasc cu câțiva dinți deja erupți.
  3. Nu toate persoanele își pierd dinții de lapte. În jurul vârstei de 5-6 ani, dantura permanentă începe să o înlocuiască pe cea de lapte. Uneori însă, nu se întâmplă acest lucru la toți dinții. Este posibil ca dintele permanent să nu erupă, iar cel temporar să ramană pe arcadă și să funcționeze la fel ca unul permanent.
  4. Dintele pe care îl vezi cu ochiul liber reprezintă de fapt doar 2/3 din lungimea totală a acestuia. Restul constituie rădăcina care este implantată în os și este acoperită de gingie.
  5. Smalțul dinților este cea mai dură substanță a corpului uman. Poate părea greu de crezut, însă acest lucru se întâmplă tocmai pentru a ajuta la sfarâmarea și mestecarea alimentelor.
  6. Doar 35% dintre persoanele adulte au măsele de minte.
  7.  În vremurile mai îndepărtate, cariile se umpleau cu plumb, plută sau chiar foiță de aur. Acum există variante mult mai eficiente, estetice și biocompatibile, cum ar fi materialul de compozit. Acesta arată aproape identic cu un dinte natural.
  8. Conform unui studiu, femeile zâmbesc în medie de 62 de ori/ zi. Bărbații în schimb, de 8 ori. Iar copiii de peste 400 de ori.
  9. Cea mai comună afecțiune este reprezentată de caria dentară, urmată de răceală. Din fericire, numărul cariilor la nivel global a început să scadă, iar îngrijirea orală capăta o atenție din ce în ce mai mare.
  10. Periuța a fost inventată de către chinezi. Datorită lor avem astăzi la îndemână acest instrument care ne ajută să avem o igienă orală optimă și niște dinți sănătoși.
  11. Media de timp în care o persoană se spală pe dinți este de aproximativ 50 de secunde.

Recomandat însă, este să te speli pe dinți între 3-5 minute la fiecare periaj.

Dacă o parte din aceste curiozități despre dinți îți păreau cunoscute, este bine să știi și unele dintre cele mai importante recomandări ale medicilor dentiști. Este indicat să realizezi periajul dentar de cel puțin 2 ori pe zi, mai ales înainte de culcare. Pentru o igienă orală completă, folosește ață dentară și apă de gură. Schimbă periuța de dinți la 2-3 luni. Totodată, vizita din 6 în 6 luni la cabinetul stomatologic te poate preveni de afecțiuni mai complexe pe viitor.

Ultimele articole